Biografia lui Rappa_ru'

Am gasit la Strumfita cu esarfa o leapsa simpatica...si cum nu mai preluasem de mult una din aceste lepse, dar si pentru ca subiectul mi se pare foarte tare, am zis sa imi aduc aminte de ceea ce sunt astazi, de sufletul de copil care traieste astazi foarte prezent in acest tanar aflat la granita cu maturitatea, intr-un cuvant de mine...de la cele mai mici varste pana in prezent. Sa incepem...

la 6 luni : nu stiu daca imi aduc aminte de ceea era pe atunci...stiu ca eram neastamparat(am reusit sa sar dintr-un fotoliu si sa imi creez niste problemute) si ceream foarte multa atentie, pentru ca nu o lasam pe mama sa plece nicaieri fara mine si aparent anuntam de pe atunci ca nu imi plac jumatatile de masura:)).

la 4 ani : m-au invatat ai mei sa citesc, sa incep incet, incet sa scriu, si eram fascinat de casetele cu povesti pe care le ascultam la casetofon si de cele pe care incepusem sa le descopar prin cuvintele citite. Eram deja la a doua gradinita(la departare de 12 km fata de localitatea mea), asta pentru ca era aproape de locul de munca al mamei mele si era cu program prelungit, astfel incat ai mei puteau sa stea linistiti la servici(asta cat reuseau, pentru ca nu imi placea deloc si eram destul de determinat sa plec de acolo:)) ).

la 6 ani : era ultimul an de gradinita si incepuse in sfarsit sa imi placa. Aveam un prieten care ma astepta in fiecare dimineata cu pachetul de carti si ne jucam tot felul de joculete(imi aduc aminte cu bucurie si cu tristete de el pentru ca ulterior, dupa vreo cativa ani a trecut in cealalta lume si eu nu am avut idee pana la un moment dat). Imi facusem cativa amici buni si eram practic in prima "gasca de prieteni" si lucrurile se mai asezasera. Stiam deja sa fac inmultiri si impartiri si ma pregateam de "lumea mare" si maretele olimpiade de care tot auzisem(asa vedeam lucrurile pe atunci).

la 7 ani : abia asteptam sa merg la scoala...doamna mea invatatoare(cu care am ramas intr-o relatie aparte si astazi) ma cunostea de multa vreme(eram vecini si ii cunostea pe ai mei)...se cam ingrijorase pentru ca stiam aparent destul de multe pentru clasele primare si se gandea sa nu cumva sa ma plictisesc sau sa ii deranjez pe ceilalti. Nu a fost asa...mi-a placut la nebunie la scoala(avea sa imi treaca din gimnaziu:)) ).

la 8 ani : am avut una din primele dezamagiri majore(am luat un B...si am avut cate unul pe fiecare an din ciclul primar :)) ). Imi facusem un prieten bun cu care am stat in banca vreo 3 ani si jumatate si apoi in liceu inca o jumatate...totul era inocent de frumos.

la 9 ani : m-am apucat de cursurile de chitara clasica(in urma unor discutii alor mei cu niste cunostinte la o petrecere a finilor mei, care aveau o fata ce practica aceste cursuri). Initial nu mi-a placut, eram speriat de profesor(care era un om extrem de bun si sufletist, aveam sa decopar mai tarziu) si voiam sa renunt. Apoi am devenit pasionat si eram unul dintre preferatii profului meu, alaturi de cativa oameni de care imi aduc si acum aminte cu placere...la recitaluri si repetitii, parca nu ne mai venea sa plecam...ne intelegeam atat de bine, atat in acorduri si note, cat si cand chitarile noastre se odihneau.

la 10 ani : m-am indragostit pentru prima data...sau ma rog, asa credeam...eram un baiat foarte timid si bineinteles ca nu i-am spus fetei respective ceea ce ma apucase:))...eram rusinat rau...si uite asa, intram pe o cale cu sens unic care avea sa ma schimbe definitiv.

la 12 ani : trecusem deja prin dezamagirea provocata de povestea de mai sus(daca ma intrebati acum, imi dau seama ca numai timiditatea a fost in mare parte de vina, dar ce stiam eu pe atunci ?:)) ). Cert e ca am suferit destul de tare atunci(pe cine pacalesc, eram devastat de-a dreptul) si cred ca a fost una din primele dati cand realitatea m-a lovit radical, aratandu-mi ca oamenii nu sunt chiar asa cum par.

la 14 ani : trecusem la o alta scoala deja de un an...ma intorsesem in Valenii de Munte(unde facusem 3 ani de gradinita), in clasa a 6a, aterizasem intr-un colectiv care din nu stiu ce motiv, nu ma suporta(venisem eu de la tara sa le iau lor mancarica si premiile:)) ). Nu imi placea deloc la inceput(nici colegii, nici unii profesori), dar am reusit sa ajung la ceea ce mi-am propus prin ambitia care m-a determinat din ce in ce mai tare(vazand circumstantele). M-am regasit in melodiile lui Bitza si am inceput sa ascult din ce in ce mai mult rap. Am reusit sa prind primele mele 3 nationale...in clasa a 7a(boboc la chimie) si apoi 2 in clasa a 8a, tot legate de chimie si stiinte. Am dat CAPAC-ul, am intrat primul la acelasi liceu la care facusem si gimnaziul(Colegiul National "Nicolae Iorga") si am petrecut cu prietenii mei(cu care sunt si acum in relatii foarte bune si ne amintim deseori de intamplarile noastre impreuna de-a lungul timpului) una din verile noastre de neuitat. 

la 15 ani : ma bucuram de clasa mea cea noua din liceu...era cu totul diferita, o clasa deosebita cu niste oameni speciali cu care m-am inteles foarte bine si vreau sa cred ca o sa pastram relatiile peste ani. Timpurile erau altele...si "dezmortirea" mea era aproape completa...a, da...si a inceput perioada nebuna...clubbing-ul:))...m-a tinut vreun an si jumatate:))

la 16 ani : imi facusem inca cativa prieteni buni si dupa o saptamana de scoala ne intalneam mereu in weekend pentru a petrece intre noi cum o stiam noi mai bine:). Totul era frumos si cu un farmec aparte...asta pana cand m-am indragostit din nou...vechiul copil ranit parea in proces de vindecare...dezmortirea era aproape completa...dar vechile obiceiuri au murit greu, asa ca am trecut printr-un alt proces de maturizare in urma acestei povesti...si am dat intr-o alta succesiune de povesti pur si simplu fascinante...

la 17 ani : eram in revenire...am cunoscut o persoana speciala care mi-a fost alaturi si am trait farmecul vietii alaturandu-ne povestile de viata...parea sa fie ca in basme...atatea asemenari si lucruri aproape like magic...eram de-a dreptul fascinat, vrajit...si a fost o poveste frumoasa care a durat 3 luni si in care am reusit sa trec in sfarsit peste problemele pe care le aveam inca de mic cu timiditatea...aprecierea mea a fost pur si simplu foarte mare si zburam deasupra norilor cu aripi de ingeras...prabusirea s-a produs destul de brusc...a fost o vara interesanta atunci...nu am vrut cu nici un pret sa accept ceea ce urma, si pentru asta m-am autolovit destul de tare...a urmat apoi constientizarea(dupa ceva vreme) si o jumatate de vara pe care nu cred ca o pot uita vreodata...eu si prietenii mei...nothing else mattered...fotbal, filme, plimbari, iesiri la bai, cascade, cu cortul, iesiri cu masina, admirarea frumusetilor naturii si cate si mai cate...WHAT A SUMMER !...a venit a 12a si scoala de soferi(pe care de abia o asteptam...eram innebunit)...

la 18 ani: am avut majoratul cu toti cei apropiati ai mei(a fost super), am votat, a venit permisul si un dar de Mos Craciun primit mai devreme si la care nu ma asteptam...o persoana foarte speciala in viata mea, impreuna cu care am trait momente extraordinare in toata perioada care urma...a urmat Craciunul, Revelionul, fiecare zi parea plina de farmec, intre colegi eram foarte apropiati si totul mergea ca pe roate. A fost cea mai tare perioada din viata mea pe toate planurile, de care probabil o sa imi aduc aminte cu placere peste ani si ani...a venit banchetul, meciul, bacul, admiterea la facultate(si Domnul le-a asezat pe toate parca exact cum speram eu), perioada de dupa ele si farmecul fiecarei zi plina de impliniri nu inceta sa creasca:). 

In prezent : ma gandesc ca vara trecuta a fost una din cele mai ciudate veri ale mele(chiar daca a fost plina de impliniri) pentru ca nu am reusit sa fac mai nimic din ceea ce mi-am propus si am ramas destul de dezamagit din aceste motive...mai am mai putin de o luna si fac 19 ani...toamna nu este chiar anotimpul meu preferat, si acum imi scriu povestea de boboc student cu alte ganduri si idei decat aveam acum o vreme...sper ca pe zi ce trece lucrurile sa se linisteasca si imi intre in reflex modul de viata de student...ca de obicei, incerc sa imi dezvolt identitatea personala cat de mult pot, si sa nu uit cine sunt, de unde am plecat, si mai ales sa nu deviez de pe drumul pe care merg, adaugand cate o banda utila la momentul oportun.

Sper ca v-a placut povestea mea si sa ne citim placut in continuare ! Am o curiozitate...deci ii pasez leapsa lui Bogo, si bineinteles cui mai are placerea de a o prelua. O noapte linistita !

8 Responses
  1. Monica Says:

    mie mi a placut

    ma amuza naivitatea ta in legatura cu prietenii, sa vezi ca nu o sa te mai caute si tu cand ii cauti nu vor avea timp. asa apar alti si alti oameni in viata noastra...


  2. Ai povestit frumos Andrei! O zi binecuvantata sa ai !


  3. marada Says:

    Ce repede trec anii! Acum erai un bebe, acum esti student! Sa nu te abati de la calea cea dreapta si, peste ani, vei avea de povestit lucruri minunate ca si cele de acum!
    Toate cele bune!


  4. Posibil Monica...sunt constient de asta...dar asta nu te opreste in a crede in sistemul tau de valori:)


  5. Multumesc doamna Elena:)...o seara frumoasa:)


  6. Doamne Ajuta sa fie asa:)...sper ca si peste ani sa povestesc despre realizarile si intamplarile frumoase care vor urma:)...o seara frumoasa Marada:)


  7. Diana C. Says:

    Pe cand actualizarea? :)


  8. Wow...ai ajuns departe cu cititul. O sa o iau ca pe un compliment, si o sa iti multumesc pentru faptul ca imi citesti povestile pe aici. Daca stau sa ma gandesc bine, nu e o idee chiar atat de rea...de atunci a trecut ceva vreme si s-au intamplat cateva lucruri chiar notabile. Multumesc de recomandare si probabil o sa tin cont de ea in viitorul apropiat.


Trimiteți un comentariu

Fiecare dintre voi are o parere, pe care eu voi fi bucuros sa o vad scrisa, aici, pe locul meu de regasire virtuala...cum spuneam mereu, o sa fac tot posibilul sa va raspund la toate...de asemenea, in urma unui articol, raman parerile fiecaruia, iar la urma constatam daca am tras sau nu vreo concluzie...

Asadar...va astept ca intotdeauna cu parerea voastra...o zi buna !