Capcanele timpului

Iubesc diminetile linistite...e acel sentiment absolut incantator cand te trezesti dimineata si vezi ca este frumos afara si ca totul in jurul este foarte impaciuitor...si nu, inca nu este weekend...este doar o zi de joi(cum doar o zi de joi ?...de parca m-as mai intalni vreodata in viata cu aceasta zi de joi...) in care pot parca sa ma bucur de frumusetea unei dimineti si unei zile aparte fata de celelalte...este genul acela de zi cand stai si admiri cerul, forma norilor si soarele si iti trec prin fata ochilor franturi si episoade din sufletul de copil, ale carui raze il trezesc duios de asemenea.

Cate momente...atatea ganduri...cate bucurii...atatea amintiri...cate persoane speciale...atatea parti din suflet daruite...si toate alcatuiesc marele puzzle, pe urmele caruia mergem mereu inainte si cu sufletul mai bogat pe zi ce trece...

Imi place sa filozofez(dar asta nu e un lucru nou)...imi place sa admir natura in toata splendoarea ei, sa ma bucur de privelistea oferita si de copilul din mine ce zambeste si este fericit mereu pentru ceea ce iubeste...si cand ma gandesc la acest lucru, zambesc, sunt fericit si iubesc si eu odata cu el...pentru ca da..."timpul trece si invat incet sa evit capcanele" pentru a nu ma pierde in aceasta lume, in care deseori nu stii unde sa te indrepti...

E foarte bine sa imi amintesc uneori de niste lucruri importante...am ajuns la concluzia ca este nevoie cateodata ca circumstantele sa iti aminteasca uneori de sistemul tau de valori si de identitatea personala pentru ca se intampla ca uneori sa se adauge putin mai mult praf ca de obicei pe arhiva sufletului si sa se invecheasca ireversibil...

Si iata cum, uneori ajungi sa iti dai seama ca nimic nu s-a schimbat, doar peisajul este altul...si ar fi bine sa nu facem act de prezenta in fiecare peisaj intalnit pentru ca metamorfozele si taramurile fermecate(alias mai verzi) exista doar in basme, iar timpul este mult mai neiertator cu noi decat in acestea...

Ma bucur ca Domnul imi da ocazia si prilejul atunci cand benzile sunt reversibile sa imi pot da seama de fapt care este drumul pe care merg, unde ma indrept, de unde am venit si prin ce am trecut ca sa pot fi astazi aici exact asa cum sunt...sistemul de valori este poate cea mai importanta veriga pe care se bazeaza identitatea personala si care deseori se rupe din diverse motive cauzand pierderea lantului de ambele parti...

Cat despre mine...chiar daca dau senzatia si daca fac compromis dupa compromis pentru a lupta cu mai multa determinare si pasiune in ceea ce cred si pentru cei dragi, raman aceeasi persoana sufletista care iubeste la nebunie sa traiasca farmecul fiecarei clipe.

Linistea plina de ganduri

A trecut putina vreme,
De cand nu am mai scris poeme,
Dar nu am vrut sa imi exprim gandurile
Mai-nainte de vreme...
Si iata ca timpul geme...
Si totusi curge alene...
Si iar merge-n pas cu mine spre o noua vreme...
Parca prea devreme...
Sau doar spre vreme...
Spre care vreme ?
Pe care viata ne-o asterne...
Din drumul dus-intors din perne...
Atatea vise si dorinte stinse
Sau poate aprinse...
Si alimentate cu pasiuni nestinse...


Si in linistea noptii, 
Acum, cand luna este-n centrul boltii, 
Atat de minunata si deplina
Precum o melodie lina,
Vine un gand ce ma nelinisteste
La fel de mult cum copilul traieste...
Si se gandeste...
Dar el zambeste...
Pentru ca linistea graieste
Si gand in suflet-ntipareste...


Si totul este imprimat in suflet
Ca-n zilele mai triste sa domneasca un zambet...
Si cum linistea s-a asternut de mult
El stie sigur ce are de facut...
Si a facut...si este tot gravat
Pentru c-asa amintiri si persoane nu-s de uitat...
Si a sperat si spera in continuare
Ca ploaia gandului sa se transforme-n soare...


E o scrisoare...si acum tacerea urla in continuare
Spre linistea imbietoare...
Fara sau cu o unica culoare...
Spre visul numit COMUNICARE...

Space bound

Pentru seara aceasta va recomand o super piesa marca Eminem. O seara frumoasa si bineinteles, enjoy !


We want a better place for our children !

Urmaream mai devreme pe blogul Maradei un clipulet, pe care vi-l voi prezenta si eu la sfarsitul postului si ma gandeam ca intr-o zi fiecare ne vom dori sa devenim parinti...oare ce lume va fi atunci, si in ce circumstante ne vom afla ?


Farmecul momentelor ne va ghida prin viata...pana atunci, ar fi bine sa ne gandim putin la unele lucruri...


Formatiile cu care am crescut - partea a doua

Si cum azi e duminica, v-am pregatit alte 2 melodiute de pe vremea cand subsemnatul era mai mic si asculta...







Enjoy !

AIESEC Inductie - experienta Bloody Merry

Eheee...a venit si weekendul numarul 3, pe care o sa il petrec cel mai probabil uitandu-ma la pozele pe care le-am realizat noi(ca si grup) in saptamanile trecute, gandindu-ma la oamenii acestia minunati pe care i-am cunoscut si pe care mi i-am facut prieteni, si la modul cum am colaborat, comunicat, glumit, distrat...in 2 cuvinte BLOODY MERRY.


Probabil va intrebati despre ce tot aberez eu pe aici...despre perioada de inductie AIESEC desigur...v-am spus eu intr-un post precedent ca am fost impartiti in 5 grupe...ei, bine, dupa cateva traininguri in care am lucrat in echipa, in prima saptamana, a venit si primul weekend in care am interactionat mult si bine...a fost perioada cand ne-am gasit identitatea de grup...si cum eram grupa RED, dupa indelungi dezbateri si discutii, am ales sa ne numim BLOODY MERRY, sa avem un logo pe care o sa vi-l arat mai tarziu putin si sa afirmam cu putere ca "WE'VE GOT BLOOD !!!"


Timpul trecea cu repeziciune, asa ca dupa ce identitatea 
noastra a fost confirmata, ne-am reunit cu alt grup si am dat drumul la primul party din AIESEC pentru mine si pentru noi...ce pot sa zic decat...INCREDIBIL !!!...as putea spune cu cea mai mica lejeritate ca a fost ceva ce imi lipsea de multa vreme...ne-am distrat foarte bine, intre noi si celalalt grup, muzica super, oameni super si am invatat si cateva roll-call-uri AIESEC...nebunie curata !!!


Nu ma mai simtisem asa fresh intr-o dimineata de multa vreme...aparent partyul era de vina:)...si asta avea sa fie inceputul nostru glorios, pentru ca weekendul care venea(respectiv cel care a trecut) urma sa avem Weekend Outdoor...si unde oare se intampla acest lucru ?...la 30 km de acasa...la Cheia...cand am auzit, am zis ca nu e adevarat...dintre toate orasele din tara asta, AIESEC mergea la Cheia, permitandu-mi astfel sa fac un gen de 3 in 1...sa ajung acasa, unde sa stau si eu cu ai mei, sa ma linistesc dupa 2 saptamani de munca, sa merg cu AIESEC in outdoor si sa ma bucur de aerul curat de la mine de la deal-munte, sa admir cerul instelat si linistior noaptea, dar si sa admir peisajul alaturi de una din marile mele iubiri, masina(imi place la nebunie sa conduc, mai ales pe drumuri cu super peisaje). Deci cine ar fi crezut ca asa ceva se poate intampla ?...cred ca mai nimeni...cum le aranjeaza Domnul pe toate:).


Acel weekend a fost de altfel de poveste si el...o sa imi amintesc cu placere de momentele petrecute in grupuletele pentru taskuri, cand ne chinuiam sa trecem fetele printre laserele interscotchoase ale spionilor AIESEC, cand ne invarteam legati de maini si de picioare in cerc pentru a muta obiectele de pe o masa pe alta, cand cautam legati la ochi cu esarfe(detectivii priceputi), obiecte pentru alcatuirea unui cort(adapost pentru bombe), cand treceam "antidotul" dintr-o galeata in cealalta prin intermediul paharelor cu o mana, si cu cealalta rotind-o incotinuu de zicea lumea ca salutam extraterestrii sau cand puneam piesa langa piesa, incercand sa alcatuim un hexagon de hartie...ce amintiri frumoase...ce oameni speciali...bineinteles partyul de dupa avea sa finalizeze ceea ce incepusem noi in timpul zilei...jocul, munca si colaborarea in echipa...mai ales pe ringul de dans...



  Si uite asa, stand pe scaun si povestind experienta mea din BLOODY MERRY, toate amintirile acestea isi iau locul lor in sufletul si mintea mea. Azi si maine sunt programate interviurile finale, si de marti unii vom face parte din AIESEC, iar unii nu...un lucru e sigur...prietenii nebuni din BLOODY MERRY sunt ca de obicei, fericiti, zambareti si cu sangele bine pompat in venele echipei.







AIESEC Inductie - experienta trainingurilor

O mare parte din ceea ce am facut noi in cele 3 saptamani de inductie s-a numit training...adica niste oameni(fie ei membri, coordonatori de echipe, de proiecte, presedinti, vicepresedinti AIESEC or so on) se ocupau de noi in fiecare zi pentru a ne ajuta sa ne extindem orizonturile si pentru a ne face sa ne dam seama(chiar daca uneori mai stiam aceste lucruri) de cativa pasi esentiali care ar trebui sa ii avem in vedere si sa ii punem in practica la varsta si in situatia noastra.


Iata cum am fost instruiti in multe moduri interactive, cum am lucrat in echipa mici, dar si mari, cum am invatat sa comunicam, sa ne exprimam ideile intr-un mod coerent, sa ne dam seama care sunt cele mai importante lucruri cand venea vorba de orice, sa stim sa ne argumentam parerile intr-un mod obiectiv dar si subiectiv in acelasi timp si sa reusim sa crestem in fiecare zi cate putin, spre a fi niste tineri mai pregatiti cu fiecare zi pentru viitorul in care facem primii pasi.


Am cunoscut oameni si povesti extraordinare, atat aflati in exchange la noi in tara(din India, Grecia si chiar China), cat si actuali team-leaderi care au fost plecati ei in alte tari si s-au intors pentru a aplica ceea ce au invatat acolo, am invatat sa ne cunoastem valorile(daca mai era inca nevoie) si sa le intarim pe zi ce trece, crezand in ceea ce suntem si legand in continuare zale la puternicul lant care trebuia a fi pana acum format. Am invatat ce inseamna un agent al schimbarii, ce calitati ar trebui sa aiba, cum ne influenteaza pe noi o astfel de persoana si mai ales ce ne lipseste sau mai trebuie fortificat pentru a fi noi la randul nostru un astfel de agent. Am vazut cat de usor poate fi sa colaborezi si sa comunici cu echipa si echipele, cum iti poti da seama de ceea ce iti place si ca oamenii acestia de la AIESEC isi pun pasiunile si ambitiile la un loc pentru a face din ei si din ceilalti, parte integranta a istoriei de grup si personale.


In final, ni s-au descris departamentele, subdepartamentele, posturile si obligatiile fiecaruia dintre ele, dar si programele desfasurate in prezent si in viitorul apropiat de catre AIESEC. Alaltaieri a fost ultimul training...in care fiecare dintre noi isi stabilea intr-un mod interactiv tintele si aspiratiile...si cum se poate face mai bine acest lucru decat colaborand, comunicand si avand drept coordonator un om care sa faca atmosfera ?...


Ca un ultim salut pentru aceasta perioada de inductie...HEY AIESEC...YO BITCH !!!

AIESEC Inductie - experienta task si alumni

La inceputuri(adica prin prima saptamana), dupa ce ne-am cunoscut mai bine, ni s-a desemnat cate un alumni si un task pe care ni-l alegeam noi pentru a-l duce la bun sfarsit pana la jumatatea saptamanii numarul 3. Ma veti intreba ce este acela un alumni...ar putea sa nu fie cea mai buna sau formala definitie pe care o voi da eu acum, dar zicem asa...alumni-ul este o persoana care a fost parte integranta din AIESEC si care acum a terminat stagiul, parcurgand toate etapele pregatirii sale din interiorul organizatiei, cat si facultatea si este in proces de angrenare sau deja in noua sa cariera.


Fiecare dintre noi, trebuia sa isi gasesca ceilalti membrii din celalalte echipe care aveau acelasi alumni, respectiv acelasi task, sa se intalneasca cu acesta, si sa colaboreze spre o rezolvare cat mai buna a taskului. 


Eu mi-am ales sa realizez pentru task o baza de date cu viitorii parteneri media AIESEC Bucharest, impins mai ales de pasiunea mea cea mare pentru bloguri si bloggeri(cum am auzit de asa ceva, am zis...clar...asta e pentru mine). Taskul nu a fost chiar atat de simplu pe cat parea la prima vedere, mai ales ca trebuia sa realizam mai multe sheet-uri pe vreo 10(cred) categorii din diverse domenii in care sa includem publicatii online si offline, date de contact, nume si functie, si sa promovam intr-un mod corespunzator imaginea AIESEC, mai ales prin profilul media pe care il aveau potentialii viitori parteneri. Am lucrat in echipa cu 3 fete(au fost de treaba si am colaborat bine) si ne-am impartit cum am putut mai bine sarcinile, reusind dupa parerea noastra si a coordonatoarei noastre sa scoatem un rezultat bun(cam spre 85% ne-am gandit noi...pentru ca unele date de contact nu erau complete 100%, in ciuda research-urilor noastre). Pe mine a picat finisajul bazei de date, lucru ce mi-a mancat din somn si timp(aproape complet vreo 2 zile), dar ma bucur ca a iesit bine si ca a meritat efortul. 


Intalnirea cu alumni-ul a fost una de poveste...un om extraordinar, de la care am o gramada de lucruri de invatat...omul a ajuns intamplator in AIESEC, printr-o imprejurare si mai apoi continuand ceea ce ii placea sa faca, s-a implicat mult, s-a cunoscut pe sine insusi si si-a dus ambitiile si pasiunile pana la modul in care a ajuns presedinte AIESEC ROMANIA in anii '98-'99. Povestea lui in AIESEC incepe in '94 si se termina prin '99...modul cum a reusit sa parcurga pasii sunt demni de respect...ceea ce m-a impresionat poate cel mai mult dincolo de parcursul profesional, este ca omul acesta nu a uitat poate cel mai important lucru din viata sa...sa fie om cu adevarat...pana si acum, marturisea el, inca are intalniri la 2-3 saptamani cu colegii din liceu, cu colegii de atunci din AIESEC, cu prietenii sai de atunci si de acum, iar la cateva luni se intalneste cu prietenii sai din lumea mare, alaturi de care a impartit presedentia AIESEC  pe glob, si impreuna cu care sunt de nedespartit(spunea ca isi stiu pe de rost numele copiilor, datele de nastere ale lor si ca tot timpul vorbesc indiferent de ceea ce se petrece si ce probleme apar).


Ce mai poti sa zic dupa ce m-am intalnit cu un astfel de om ?...decat RESPECT si ca ma bucur ca l-am intalnit si am avut ocazia sa ii aflu un 0,001% din povestea vietii sale:).

Mi-aduc aminte...

Hmmm...ma tot chinuiam sa gasesc piesa asta neamintindu-mi numele ei...stiu ca nu am mai ascultat-o de mult...aparent m-a gasit ea pe mine...multe amintiri frumoase ies la iveala din coltul lor de suflet si minte si imi fac pielea de gaina...ca intotdeauna, VERITASAGA NU SE ASCULTA, SE SIMTE !!!


Enjoy !


Beautiful evening

Si pentru ca seara aceasta sa fie si mai placuta si mai minunata...


Ma tot gandeam...

...cand o sa am timp si eu sa respir putin si sa ma relaxez, expunandu-mi ideile aici si bucurandu-ma de una dintre pasiunile mele(de care rar am timp, din nefericire, dar gasim noi). Si uite ca am gasit...si culmea, intr-o zi in care sunt super obosit si in care am lucrat de dimineata pana seara aproape fara intrerupere si in care ar fi trebuit sa pic pur si simplu intr-un somn linistitor...iata ca momentan sunt destul de fresh(curioasa treaba, mai ales la cat de mult m-am odihnit in ultimele 2 zile).


Dar sa terminam cu chestiile astea care ne fac contextele favorabile pentru scuze si sa ne bucuram de momentul acesta. In ultima perioada am fost destul de pus pe ganduri din punctul de vedere mai ales al acestui timp liber pe care nu prea il aveam...incepusem sa imi fac probleme destul de mari din pricina faptului ca nu puteam sa gasesc un echilibru intre facultate si activitatile pe care mi le propuneam in timpul liber, si mai ales trebuia sa impac si invatatul cu cele 2...multumesc Lui Dumnezeu s-au mai echilibrat si stabilizat lucrurile.


Incepusem sa va vorbesc acum ceva vreme despre mine si experienta AIESEC, de perioada de inductie in care ma aflam(3 saptamani). Iata ca am ajuns la sfarsitul celei de a 3a si pot spune cu certitudine ca nu m-am transformat intr-o alta persoana, dar pot spune cu fericire ca mi-a placut la nebunie aceasta perioada in care am fost "in interior". Ma bucur foarte mult ca am reusit sa acumulez experienta unor traininguri(de care va voi vorbi pe viitor), sa cunosc multi oameni si povestile lor, sa imi extind orizonturile si sa ma cunosc putin mai bine cu fiecare zi care trece. Cel mai important aspect mi se pare de departe faptul ca prin cele 2 sau 3 ore petrecute pe zi din timpul liber, chiar simteam ca am facut ceva util, care imi placea si pe care l-as fi mai facut in continuare daca somnul imi permitea:)).


Apropo de zile libere, zile ocupate, timp putin si timp ocupat...e uimitor uneori cum te poti mobiliza si realiza totul cu o determinare de fier...ca de obicei...vesnica problema cu teoria, practica, vointa si confortul spiritual. 


Sa aveti o seara frumoasa !

I don't wanna lose you

Weekendul acesta mi-a adus aminte de frumusetea copilariei, a locurilor unde am crescut si mai ales de farmecul fiecarei clipe pe care viata ti-o ilustreaza si pe care trebuie sa stii sa o apreciezi la adevarata sa valoare:).


P.S.: O sa revin cu mai multe povestiri in articolele viitoare. O seara frumoasa si mai ales, enjoy !


So bad...seduction...

M-am gandit pentru acest weekend sa va impartasesc 2 noi super piese marca Eminem. Enjoy !



Biografia lui Rappa_ru'

Am gasit la Strumfita cu esarfa o leapsa simpatica...si cum nu mai preluasem de mult una din aceste lepse, dar si pentru ca subiectul mi se pare foarte tare, am zis sa imi aduc aminte de ceea ce sunt astazi, de sufletul de copil care traieste astazi foarte prezent in acest tanar aflat la granita cu maturitatea, intr-un cuvant de mine...de la cele mai mici varste pana in prezent. Sa incepem...

la 6 luni : nu stiu daca imi aduc aminte de ceea era pe atunci...stiu ca eram neastamparat(am reusit sa sar dintr-un fotoliu si sa imi creez niste problemute) si ceream foarte multa atentie, pentru ca nu o lasam pe mama sa plece nicaieri fara mine si aparent anuntam de pe atunci ca nu imi plac jumatatile de masura:)).

la 4 ani : m-au invatat ai mei sa citesc, sa incep incet, incet sa scriu, si eram fascinat de casetele cu povesti pe care le ascultam la casetofon si de cele pe care incepusem sa le descopar prin cuvintele citite. Eram deja la a doua gradinita(la departare de 12 km fata de localitatea mea), asta pentru ca era aproape de locul de munca al mamei mele si era cu program prelungit, astfel incat ai mei puteau sa stea linistiti la servici(asta cat reuseau, pentru ca nu imi placea deloc si eram destul de determinat sa plec de acolo:)) ).

la 6 ani : era ultimul an de gradinita si incepuse in sfarsit sa imi placa. Aveam un prieten care ma astepta in fiecare dimineata cu pachetul de carti si ne jucam tot felul de joculete(imi aduc aminte cu bucurie si cu tristete de el pentru ca ulterior, dupa vreo cativa ani a trecut in cealalta lume si eu nu am avut idee pana la un moment dat). Imi facusem cativa amici buni si eram practic in prima "gasca de prieteni" si lucrurile se mai asezasera. Stiam deja sa fac inmultiri si impartiri si ma pregateam de "lumea mare" si maretele olimpiade de care tot auzisem(asa vedeam lucrurile pe atunci).

la 7 ani : abia asteptam sa merg la scoala...doamna mea invatatoare(cu care am ramas intr-o relatie aparte si astazi) ma cunostea de multa vreme(eram vecini si ii cunostea pe ai mei)...se cam ingrijorase pentru ca stiam aparent destul de multe pentru clasele primare si se gandea sa nu cumva sa ma plictisesc sau sa ii deranjez pe ceilalti. Nu a fost asa...mi-a placut la nebunie la scoala(avea sa imi treaca din gimnaziu:)) ).

la 8 ani : am avut una din primele dezamagiri majore(am luat un B...si am avut cate unul pe fiecare an din ciclul primar :)) ). Imi facusem un prieten bun cu care am stat in banca vreo 3 ani si jumatate si apoi in liceu inca o jumatate...totul era inocent de frumos.

la 9 ani : m-am apucat de cursurile de chitara clasica(in urma unor discutii alor mei cu niste cunostinte la o petrecere a finilor mei, care aveau o fata ce practica aceste cursuri). Initial nu mi-a placut, eram speriat de profesor(care era un om extrem de bun si sufletist, aveam sa decopar mai tarziu) si voiam sa renunt. Apoi am devenit pasionat si eram unul dintre preferatii profului meu, alaturi de cativa oameni de care imi aduc si acum aminte cu placere...la recitaluri si repetitii, parca nu ne mai venea sa plecam...ne intelegeam atat de bine, atat in acorduri si note, cat si cand chitarile noastre se odihneau.

la 10 ani : m-am indragostit pentru prima data...sau ma rog, asa credeam...eram un baiat foarte timid si bineinteles ca nu i-am spus fetei respective ceea ce ma apucase:))...eram rusinat rau...si uite asa, intram pe o cale cu sens unic care avea sa ma schimbe definitiv.

la 12 ani : trecusem deja prin dezamagirea provocata de povestea de mai sus(daca ma intrebati acum, imi dau seama ca numai timiditatea a fost in mare parte de vina, dar ce stiam eu pe atunci ?:)) ). Cert e ca am suferit destul de tare atunci(pe cine pacalesc, eram devastat de-a dreptul) si cred ca a fost una din primele dati cand realitatea m-a lovit radical, aratandu-mi ca oamenii nu sunt chiar asa cum par.

la 14 ani : trecusem la o alta scoala deja de un an...ma intorsesem in Valenii de Munte(unde facusem 3 ani de gradinita), in clasa a 6a, aterizasem intr-un colectiv care din nu stiu ce motiv, nu ma suporta(venisem eu de la tara sa le iau lor mancarica si premiile:)) ). Nu imi placea deloc la inceput(nici colegii, nici unii profesori), dar am reusit sa ajung la ceea ce mi-am propus prin ambitia care m-a determinat din ce in ce mai tare(vazand circumstantele). M-am regasit in melodiile lui Bitza si am inceput sa ascult din ce in ce mai mult rap. Am reusit sa prind primele mele 3 nationale...in clasa a 7a(boboc la chimie) si apoi 2 in clasa a 8a, tot legate de chimie si stiinte. Am dat CAPAC-ul, am intrat primul la acelasi liceu la care facusem si gimnaziul(Colegiul National "Nicolae Iorga") si am petrecut cu prietenii mei(cu care sunt si acum in relatii foarte bune si ne amintim deseori de intamplarile noastre impreuna de-a lungul timpului) una din verile noastre de neuitat. 

la 15 ani : ma bucuram de clasa mea cea noua din liceu...era cu totul diferita, o clasa deosebita cu niste oameni speciali cu care m-am inteles foarte bine si vreau sa cred ca o sa pastram relatiile peste ani. Timpurile erau altele...si "dezmortirea" mea era aproape completa...a, da...si a inceput perioada nebuna...clubbing-ul:))...m-a tinut vreun an si jumatate:))

la 16 ani : imi facusem inca cativa prieteni buni si dupa o saptamana de scoala ne intalneam mereu in weekend pentru a petrece intre noi cum o stiam noi mai bine:). Totul era frumos si cu un farmec aparte...asta pana cand m-am indragostit din nou...vechiul copil ranit parea in proces de vindecare...dezmortirea era aproape completa...dar vechile obiceiuri au murit greu, asa ca am trecut printr-un alt proces de maturizare in urma acestei povesti...si am dat intr-o alta succesiune de povesti pur si simplu fascinante...

la 17 ani : eram in revenire...am cunoscut o persoana speciala care mi-a fost alaturi si am trait farmecul vietii alaturandu-ne povestile de viata...parea sa fie ca in basme...atatea asemenari si lucruri aproape like magic...eram de-a dreptul fascinat, vrajit...si a fost o poveste frumoasa care a durat 3 luni si in care am reusit sa trec in sfarsit peste problemele pe care le aveam inca de mic cu timiditatea...aprecierea mea a fost pur si simplu foarte mare si zburam deasupra norilor cu aripi de ingeras...prabusirea s-a produs destul de brusc...a fost o vara interesanta atunci...nu am vrut cu nici un pret sa accept ceea ce urma, si pentru asta m-am autolovit destul de tare...a urmat apoi constientizarea(dupa ceva vreme) si o jumatate de vara pe care nu cred ca o pot uita vreodata...eu si prietenii mei...nothing else mattered...fotbal, filme, plimbari, iesiri la bai, cascade, cu cortul, iesiri cu masina, admirarea frumusetilor naturii si cate si mai cate...WHAT A SUMMER !...a venit a 12a si scoala de soferi(pe care de abia o asteptam...eram innebunit)...

la 18 ani: am avut majoratul cu toti cei apropiati ai mei(a fost super), am votat, a venit permisul si un dar de Mos Craciun primit mai devreme si la care nu ma asteptam...o persoana foarte speciala in viata mea, impreuna cu care am trait momente extraordinare in toata perioada care urma...a urmat Craciunul, Revelionul, fiecare zi parea plina de farmec, intre colegi eram foarte apropiati si totul mergea ca pe roate. A fost cea mai tare perioada din viata mea pe toate planurile, de care probabil o sa imi aduc aminte cu placere peste ani si ani...a venit banchetul, meciul, bacul, admiterea la facultate(si Domnul le-a asezat pe toate parca exact cum speram eu), perioada de dupa ele si farmecul fiecarei zi plina de impliniri nu inceta sa creasca:). 

In prezent : ma gandesc ca vara trecuta a fost una din cele mai ciudate veri ale mele(chiar daca a fost plina de impliniri) pentru ca nu am reusit sa fac mai nimic din ceea ce mi-am propus si am ramas destul de dezamagit din aceste motive...mai am mai putin de o luna si fac 19 ani...toamna nu este chiar anotimpul meu preferat, si acum imi scriu povestea de boboc student cu alte ganduri si idei decat aveam acum o vreme...sper ca pe zi ce trece lucrurile sa se linisteasca si imi intre in reflex modul de viata de student...ca de obicei, incerc sa imi dezvolt identitatea personala cat de mult pot, si sa nu uit cine sunt, de unde am plecat, si mai ales sa nu deviez de pe drumul pe care merg, adaugand cate o banda utila la momentul oportun.

Sper ca v-a placut povestea mea si sa ne citim placut in continuare ! Am o curiozitate...deci ii pasez leapsa lui Bogo, si bineinteles cui mai are placerea de a o prelua. O noapte linistita !