Apostolul Pavel...un indrumator al crestinismului

Voi incepe acest post prin a-i raspunde lui Florin la intrebarea din final...nu, nimic nu cred ca reprezinta prea mult cand vine vorba de Domnul, pentru ca El, prin iubirea Sa, ne-a facut noua posibila mantuirea, trimitand pe Iisus Hristos, fiul Sau in lume spre a ne "rascumpara".

Revenind la tema de astazi, recunosc ca nu stiu foarte multe despre apostolul Pavel...stiam ceva de pe la orele de religie si din scurta mea lectura(spre rusinea mea) a Bibliei, cum ca a fost unul din apostolii Mantuitorului, nu a fost dintotdeauna indreptat pe aceasta Cale, si ca mai apoi, a facut tot posibilul spre a se indrepta si povatui lumea sper adevar si crestinism. Asa ca m-am documentat si am descoperit cateva lucruri importante prin care sa si raspund la intrebarile lui Florin.

Se pare ca Saul sau Paul(numele sau initial) era un adept al  iudaismului, asumat în spiritualitatea fariseilor, urmand descoperirea caii cele drepte si devenind deopotriva cel mai activ misionar în lumea păgână cât şi cel mai prolific scriitor al creştinismului de la început. Lui îi sunt atribuite 13 Scrisori din cuprinsul Noului Testament. Atât la răspândirea geografică cât şi la precizarea doctrinei creştine rolul lui este incontestabil. Din scrieri se poate presupune că era un membru activ al vieţii cosmopolite din Tars, pe atunci mare centru comercial şi sediul uneia dintre cele mai reputate şcoli de filosofie şi de retorică. Au fost identificate trei texte care permit să se întrevadă la el cultura clasică (Fap 17,28; 1Cor 15,33; Tit 1,12) cu toate acestea aspectul este încă contrazis şi dezbătut. Cu totul altceva se poate şi trebuie spus în ceea ce priveşte cultura lui religioasă (biblică şi rabinică): a fost educat conform celei mai rigide învăţături fariseice (cf. Fap 26,5; Gal 1,14). Formarea sa intelectuală a fost făcută asupra textului Bibliei şi în şcoala rabinică.

Convertirea sa a fost datorata intalnirii cu Iisus Hristos. Indreptandu-se spre Damasc, pe drum a avut loc celebrul episod al convertirii sale instantanee ca urmare a vederii lui Isus, care-i reproşa blând: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” (Fap 9,3-9), iar Paul nu s-a mai îndoit niciodat, până la moarte, de realitatea acestei viziuni. De remarcat şi faptul că Faptele Apostolilor prezintă de trei ori acest eveniment şi nu fără unele detalii ce pune – pe drept cuvânt – dificultăţi. Cu toate acestea inegalabil rămâne faptul că atunci, într-o clipă, Paul s-a transformat brusc şi misterios din persecutor în misionar, apostol al lui Christos. aşadar după acest tainic eveniment Saul are primele sale contacte cu lumea creştină nu ca persecutor, dar ca ucenic. Şi-a recăpătat vederea – pierdută pe cale, în momentul viziunii – odată cu Botezul pe care l-a primit de la Anania din Damasc (cf Fap 9,9-19). Abia restabilit a încercat de-ndată o activitate misionară (sau cel puţin apologetică), dar fără succes (Fap 9,19-22). După această primă tentativă s-a retras în pustiul Arabiei, la sud de Damasc, unde a petrecut vreo trei ani (cf. Gal 1,17u) într-o reculegere ascetico-religioasă. Face o a doua încercare apostolică tot la Damasc însă, de data aceasta, se termină cu fugă: să scape de gărzile regelui Areta al IV-lea, Saul, este pus într-un coş şi ajutat să evadeze pe o fereastră din zidul oraşului (2Cor 11,32u; Fap 9,23-25). Atunci s-a îndreptat spre Ierusalim, unde a rămas 15 zile în compania lui Barnaba, care a şi garantat pentru el eliminând astfel neîncrederea lui Petru, Iacob („fratele Domnului”) şi a altor creştini (cf. Gal 1,18u; Fap 9,26-29).Au urmat apoi 3 calatorii misionare(Fap 13,9) .

Este sarbatorit pe data de 29 iunie impreuna cu celalalt mare apostol, Petru.
Acest articol este scris in cadrul concursului "Asul de romb". In afara de mine vor mai participa si: Geocer, Simion Cristian, Gamalia, Elena Marin Alexe, Turisticus. Daniel Mihai, Iulia, Florin

Daca v-a placut articolul, ma puteti vota pe blogul lui Florin:)...o seara frumoasa:)
Categories : | edit post
8 Responses

  1. E! Asta abordare originala! Repet, nu si continut! Continutul este acelasi la toti participantii!
    O seara placuta! Sunt fanul tau azi!


  2. Rappa_ru' Says:

    Multumesc mult Daniela:)...o seara frumoasa:)


  3. Rappa_ru' Says:

    Multumesc Cristian:)...stiu ca in mare parte continutul este acelasi pentru ca e e destul de greu sa fie altfel...abordarea insa(zic eu) ca poate da acea marca de originalitate:)...o seara buna:)


  4. compadvice Says:

    Foarte original Andrei,si ma bucur mult ca ti-ai facut timp pentru a studia ceea ce ai scris.De fapt asta a si fost, scopul meu.Sa mai studem putin si biblia.O seara placuta!


  5. Rappa_ru' Says:

    Mi-am dat seama si a fost foarte bine ca te-ai gandit la acest subiect Florin:)...nu stiu cat am fost de original, dar ma bucur ca v-a placut cat de cat:)...noapte buna:)


  6. Felicitari! Esti de o sinceritate remarcabila.Tot respectul meu pentru cum ai tratat acest 'concurs'.Imi place ca te-ai documentat si nu ai copiat doar, asta insemnand ca esti un tip care se respecta pe el insusi.
    Ma inclin in fata ta, Elena.


  7. Rappa_ru' Says:

    Multumesc mult Elena:)...nu stiu cat de mult aceste aprecieri ale tale, dar ma bucur ca au venit:)...o zi buna:)


Trimiteți un comentariu

Fiecare dintre voi are o parere, pe care eu voi fi bucuros sa o vad scrisa, aici, pe locul meu de regasire virtuala...cum spuneam mereu, o sa fac tot posibilul sa va raspund la toate...de asemenea, in urma unui articol, raman parerile fiecaruia, iar la urma constatam daca am tras sau nu vreo concluzie...

Asadar...va astept ca intotdeauna cu parerea voastra...o zi buna !