Lupta pentru credinta !

Vreau sa accentuez in acest post ce inteleg eu prin lupta, prin credinta si mai ales, prin lupta pentru credinta.


Nu ma intereseaza ce spun sau ce cred altii, eu stiu ca Dumnezeu exista si ne vegheaza mereu orice miscare, orice fapta, orice gand, orice este in al nostru suflet. Dovezi daca vreti, uitati-va intai la persoana proprie, dupa care stati putin si analizati tot ce vi se intampla pe perioada unei zile, natura ce ne inconjoara sau minunile care se petrec zi de zi si pe care noi le consideram uneori obisnuite sau alteori nici nu le bagam in seama. Nu sunt foarte bisericos si nici trimisul Sfantului Andrei pe pamant, dar cred in El si stiu ca orice s-ar intampla, cu putina credinta, le rezolvam pe toate.


Am avut de multe ori nevoie foarte mare de ajutorul divin si acesta a venit neintarziat. De cate ori nu imi aduc aminte ca ma simteam rau, imi mergea prost sau treceam printr-o perioada dificila si aveam nevoie sa merg mai departe cu bine ?...De cate ori nu mi-a aratat ca exista prin ceea ce realizam eu sau aproapele meu, de cate ori simteam ca nu pot trece peste unele chestii si am reusit sa fiu puternic si sa ies biruitor din acele situatii ?...Raspuns: de foarte multe ori...si asta pentru ca m-am rugat la El, am avut credinta si El m-a ajutat sa inving cu bine orice dificultate.


Mereu ne lovim de anumite situatii mai grele...de la cea mai neimportanta chestiuta, pana la lucruri cu adevarat dureroase. Avem multe incercari de trecut in viata, eu cred ca multe dintre ele(daca nu toate) ne sunt oferite de Cel de sus tocmai pentru a le face fata si a realiza ca Cineva acolo sus ne iubeste. De asemenea, cred ca ne sunt oferite tocmai pentru a ne invinge temerile si orice fel de indoiala asupra unor lucruri. Noi trebuie sa avem incredere in noi, sa luptam pana la capat si sa ne rugam la Dumnezeu ca totul sa fie bine, pentru ca putina credinta, atat cat putem noi, va face minuni.


Uneori, ni se par a fi prea multe incercari intr-un timp foarte scurt. Poate vi s-a intamplat si voua sa vi se para ca nimic nu merge, ca totul se duce intr-o directie gresita. Am patit si eu, insa aveam de trecut prin cateva astfel de momente grele, tocmai pentru a ma pune fata in fata cu increderea mea in puterea Lui, cu credinta mea(atat cat este, ca nu sunt sfant) si cu puterea de a lupta si de a trece mai departe. Bineinteles, mereu dupa vremuri innegurate vin si vremurile insorite in care nu regreti ca ai luptat pe branci pentru ca ti-ai indeplinit obiectivul, ti-ai infrant temerile si indoielile si mai ales ai redescoperit ceva ce stiai deja, dar uneori ignorai...Dumnezeu te-a ajutat pentru ca ai avut putina credinta.


O sa vina in continuare astfel de momente pe care avem impresia ca nu le putem depasi. Fiecare dintre noi trebuie sa trecem peste ele. Uitati-va in sufletul vostru, descoperiti stropul de credinta, rugati-va la Dumnezeu si nu uitati de cei din jurul vostru care va sunt aproape.

As vrea sa Ii pot multumi vreodata indeajuns pentru toate realizarile, bunele si incercarile prin care trec...cum nu prea pot...o sa incerc sa am mai multa credinta pentru ca stiu ca El nu ma va lasa niciodata la greu.

Cu Dumnezeu inainte !


P.S.1: Bitza spunea: "Imi place sa cred ca Dumnezeu are un plan cu mine, de asta am nevoie de El si de un strop de iubire. "

P.S.2:http://www.youtube.com/watch?v=b_HeZhfglS4

P.S.3:http://www.youtube.com/watch?v=xFYQQPAOz7Y

P.S.4:http://www.youtube.com/watch?v=vIGV4Vhdvcc
Categories : | edit post
6 Responses
  1. crystalball Says:

    nu comentez, ca nu mi-ai dat voie, e doar o adaugire
    celebru pariul lui Pascal referitor la credinta in Dumnezeu: ,,Daca tu crezi în Dumnezeu si se dovedeste ca El nu exista, nu vei fi pierdut nimic, dar daca nu crezi si se dovedeste ca El exista, vei fi pierdut totul."


  2. E oarecum aiurea spus "nu ti-am dat voie". Nu trebuie sa iti dau eu voie sa iti exprimi parerea, ca e o societate libera. Asa ca exprima-ti parerea. Nu se poate ca toata lumea sa fie de acord cu mine, cum la fel de bine nu se poate ca toata lumea sa nu fie de acord cu mine...


  3. crystalball Says:

    citeste ce ai scris "Nu ma intereseaza ce spun sau ce cred altii, " deci ce rost are sa comentez?
    am zis ce aveam de zis prin intermediul citatelor:D altii sunt mai buni la cuvinte ca mine:D


  4. Am zis chestia aia pentru ca vreau sa subliniez ca nu ma intereseaza ce vorbe gen "mama ce figurant e asta sau etc" o sa iasa dupa articolul asta...parerile le astept mereu...altfel la ce bun sa iti exprimi punctul de vedere pe blog ca un admin ?


  5. crystalball Says:

    dupa citat iti dai singur seama pararea, stii ca nu ma pot abtine sa tac:))


  6. Dap...cum ar spune Parazitii..."adevaru' adevarat e exact asa cum arata"


Trimiteți un comentariu

Fiecare dintre voi are o parere, pe care eu voi fi bucuros sa o vad scrisa, aici, pe locul meu de regasire virtuala...cum spuneam mereu, o sa fac tot posibilul sa va raspund la toate...de asemenea, in urma unui articol, raman parerile fiecaruia, iar la urma constatam daca am tras sau nu vreo concluzie...

Asadar...va astept ca intotdeauna cu parerea voastra...o zi buna !