Noi si timpul

De multa vreme tot vreau sa aduc vorba si despre acest important aspect al vietii noastre, supranumit si a patra dimensiune, respectiv TIMPUL. Poate va intrebati ce e asa deosebit la el...aceeasi intrebare mi-am pus-o si eu de multe ori de-a lungul vremii si raspunsurile apareau de obicei, cam cand ma asteptam mai putin. Asa, sa vedem...as putea incepe cu faptul ca timpul este ireversibil, orice moment al sau este unic(din prisma faptului ca nu ne vom mai intalni niciodata cu clipa actuala), astfel trebuie sa incercam sa pretuim orice secunda, minut, ora, etc pentru ca timpul trece si la fel de usor, fara sa ne dam seama si viata noastra...

Cel mai mult ma infioara(suna un pic cam bizar ce-i drept, dar nu stiu cum sa spun altfel) anumite "caracteristici"(daca le pot spune astfel) ale timpului...Probabil ati observat si voi ca pentru orice persoana, acesta trece diferit(unuia i se pare ca trece greu, altuia ca trece prea usor, iar altora poate ca sta pe loc sau ca trece pe langa ei)...Ciudat nu ?...cum e posibil ca aceeasi vreme sa treaca pentru unele persoane intr-un mod si pentru altele in alt mod, ba chiar la aceeasi persoana modalitatile sa evolueze de la caz la caz ? Probabil nu o sa gasesc niciodata raspunsul la intrebarea asta sau e doar o chestie subiectiva legata de modul nostru de a vedea lucrurile.

Am observat ca de la o vreme(si nu e numai parerea mea) timpul trece uimitor de repede...parca ieri eram un pustan grabit sa ajung mai mare, sa fiu si eu bagat in seama, sa dau de greutatile vietii in timp ce o asteptam nerabdator pe mama sa ma ia de la gradinita...a urmat scoala primara si ma tot gandeam oarecum nerabdator, cum e sa fii la liceu ?...am ajuns si aici...si eram linistit ca tocmai scapasem cu bine de primul obstacol mare al carierei mele, gandindu-ma ca vor urma 3 ani linistiti...nu stiu unde au plecat asa repede clasele a 9-a si a10-a, pentru ca m-am trezit destul de socat in a 11-a(parerea mea una din cele mai grele, daca nu cea mai grea clasa de pana acum). Acum e 28 martie...parca ieri era revelionul...si parca ma vad maine, poimaine pe bancile examenului de bacalaureat si facultate...asa ca...timpul a trecut pe langa mine, sau nu i-am dat mare importanta fiind poate prea relaxat ?...si totusi daca ma gandesc o sa constat ca multe amintiri(atat frumoase cat si mai putin frumoase) ma aduc in trecut...deci nu am pierdut timpul degeaba...(cel putin asta sper).

Si inca o chestie bizara...cand astepti un lucru foarte mult parca timpul sta in loc, acel lucru parand foarte departe...pe cand daca te simti foarte bine si e totul bine si frumos, timpul zboara cat ai zice peste...interesant cum viata face totul sa arate altfel...astept parerile voastre in legatura cu timpul...si raman la ideea mea...CE BINE AR FI DACA SAPTAMANA AR MAI AVEA O ZI...ne mai citim;)

Copii imbatraniti inainte de timp

As fi vrut sa abordez tema copilariei undeva prin jurul zilei de 1 iunie(pentru cei care nu stiu, ziua mondiala sau internationala a copilului), dar cum in viata nu faci mereu numai ce iti place m-am simtit nevoit(nu stiu sigur de ce, dar asa am simtit) sa vorbesc putin despre acest lucru. Da, sunt convins, nu o sa va vina sa credeti, dar chiar si eu am fost copil la un moment dat(nu ca acuma as fi prea inaintat in varsta) dar simt ca acel lucru ce ma facea sa ma simt intr-un fel aparte si de nedescris, copilaria, s-a stins de mult din viata mea...De ce aduc vorba despre asta ?...pai motivele ar fi multe, principalul pare insa a fi de departe acela ca as mai vrea cateodata sa ma simt atat de liber si lipsit de orice fel de grija, sa ma joc fericit sau sa fac tot felul de gesturi si fapte fara a mi se aduce acuzatii sau prejudecati(pe acel sistem pe care probabil il cunoasteti si anume :"e copil, lasa-l ca o sa creasca si...").

Ca tot veni vorba de copilaria mea, poate va intrebati de ce simt ca s-a stins de multa vreme...hmmm...sa incerc o scurta lamurire...Eu am acum 17 ani si aproape 4 luni, singur la parinti(care incercau in putinul lor timp sa imi acorde in masurile in care puteau, atentia cuvenita), cu un singur bunic(si acela care nu ma prea cunoaste, restul au pasit in lumea dreptilor cand eu aveam spre 4 ani) si cu putina lume in jurul meu. Majoritatea timpului il petreceam inca de mic cu parintii, si prin lumea cartilor(am invatat astfel pe la 4 ani sa citesc si era preocuparea mea favorita), mai rar pe afara. Din cauza faptului ca nu avea cine sa stea cu mine, eram plimbat pe la diferite crese, gradinite cu program prelungit, etc care nu faceau decat, initial, sa ma scarbeasca de lumea exterioara...in timp am realizat ca impactul initial cu realitatea mi-a fost benefic chiar daca mi-a mancat din copilarie...Au urmat anii de scoala primara, initial cei mai frumosi ani, dupa care dezastruosul gimnaziu care urma sa imi manance cu o viteza uluitoare zilele copilariei. Astfel, impactul cu realitatea cruda, anumite evenimente ce m-au marcat destul de mult in incercarea mea de a acorda tuturor incredere, si in final descoperirea adevaratei fete a lumii, nu m-au facut decat sa ma maturizez intr-un ritm accelerat. Bine, acum privind in urma pot spune ca a fost mult mai bine din anumite puncte de vedere, astfel reuseam sa inteleg si sa vad anumite lucruri mult mai bine, sa descopar de fapt modul de supravietuire in lumea cotidiana.

Acum...e tardiv ca sa mai pot realiza ceva in privinta asta...dar probabil ati observat si voi ca ne place sa fim copii intr-o oarecare masura si in oarecare imprejurari...mai mult sau mai putin...Nu as putea spune ca ii invidiez pe cei care sunt si acum intr-o lume visatoare, chiar la varste inaintate pentru ca totusi nu toate sunt ceea ce par. Si in final un aspect important...fiti copii cat de mult puteti(dar evaluati aspectele realitatii) iar pentru cei care se simt la fel de imbatraniti inainte de timp ca si mine, incercati sa fiti copii cand simtiti nevoia...cred ca stiti voi de ce...ne mai citim;)

Unicitatea momentului...

Vin momente in viata noastra cand ne intalnim cu un anume tip de situatie. Daca ma intrebati ce fel de tip nu am un anume raspuns in minte acum...pot fi multe, de la cele mai neimportante pana la cele care iti pot schimba viata integral. Ceea ce vreau sa aduc in vedere in acest post se leaga de momentele unice ale vietii prin care trecem. Inevitabil la un anumit timp, va veni o astfel de situatie si trebuie sa ne dam seama cum sa reactionam ca altfel se va duce usor, dar sigur, la fel de repede precum a venit si nu ne vom mai intalni cu ea niciodata...

Stiu ca probabil, citind acum, majoritatea in gandul lor isi spun...bah ce a mai patit si asta ?...a luat-o din loc ?...Tehnic vorbind, cateodata stau si eu sa ma gandesc la acest lucru(suna din ce in ce mai ciudat nu-i asa?), la ce anume probabil imi lipseste(desi nu pare a fi ceva semnificativ si sincer inca nu gasesc raspunsul, dar stiu ca exista) si imi dau seama ca probabil de la acest aspect nu imi pot eu duce la indeplinire visele mele...

E greu sa ajunga cineva sa ma cunoasca pe deplin(sunt in stare sa sustin ca ma cunosc si inteleg aproape perfect cam o persoana, maxim 2), de asta nici nu vreau sa imi expun aici toate laturile personalitatii mele(oricum pentru unii ar fi banal, pentru altii ar fi subiect de mishto-uri, iar pe altii poate ca i-as scoate putin din rutina zilnica a gandurilor vietii)...Asa...destul cu aberatiile, sa revin la subiect...vorbeam despre un anume gen de faza care este unica in viata. Nu stiu daca inca v-ati intalnit cu ea, dar daca nu, tot ce pot sa va sfatuiesc este sa fiti foarte atenti in ceea ce o priveste. Este o ocazie care mai mult ca sigur(nu sunt cercetator stiintific sa sustin cu ceva acest argument, dar asta simt si cred) nu se va mai intalni cu tine in aceasta viata. E bizar sa vezi cum o astfel de chestie te poate duce intr-o secunda de la o potentiala regasire si stabilizare pana la distrugerea eului, sentimente confuze, ganduri care nu pot sta intr-un loc si stare nevrotica persistenta...

Da, daca va intrebati, sunt in mijlocul acestui tip de situatie...stiu ca nu ma voi mai intalni cu ea pentru ca e unica...si totusi...nu ma pot bucura de jumatatea cealalta a ei...DE CE ???...hmmm...intrebarea-cheie si rezolvarea misterului se leaga de ea. Daca ar sti omul raspunsul la anumite intrebari, sau daca ar prevesti asa putin viitorul poate ar gasi raspunsul...dar cum nu se poate asa ceva si nu are nici un rost sa fie asa pentru ca nu ar mai avea farmec viata, ramane la latitudinea noastra sa o gasim...E o lupta apriga, care de multe ori ne face sa ne punem propria persoana in bataia vantului, sa ne punem speranta in ceva care nu depinde numai de noi, sa credem ca cel de langa noi va fi mereu acolo si nu in ultimul rand sa speram ca nu am infruntat totul degeaba, pentru ca atunci intervine inevitabil momentul caderii libere din care tot noi, dupa un anumit nivel de suferinta ne vom ridica mai tarziu(trebuie pentru ca altfel vom fi victimele incercarilor vietii).

Ce ramane de facut ?...sa va spun ce fac eu...pentru ca am fost, sunt si voi ramane un luptator, probabil dupa niste nopti si zile pierdute, momente intregi de regrete si stari de urcat pe pereti imi voi reveni(in cazul in care voi pierde clipa...desi nu imi doresc acest lucru). In scopul de a fi invingator, imi depun actual toate eforturile, toate resursele si tot ceea ce tine de mine. Poate va intrebati de ce si ce ma face sa realizez acestea...simplul fapt ca vreau sa castig si eu macar o data in ultima perioada(ceea ce m-ar face cel mai fericit din lume dintr-o gramada de puncte de vedere), complexul aspect si motivatia ca am pentru cine sa realizez acest lucru, si, nu in ultimul rand, nu vreau sa raman dupa niste timp gandindu-ma ce ar fi fost daca...sunt dispus sa lupt pana la capat, nu imi e frica de viitor...acum mai ramane totusi un mister...Dumnezeu si cealalta parte implicata in poveste ma vor ajuta ?...ramane de vazut...

Liverpool si teatrul viselor

Sunt absolut fericit ca am putut viziona aseara meciul de fotbal Liverpool - Real Madrid contand pentru sferturile de finala a celei mai importante competitii intercluburi, Champions League. Cum ne-am obisnuit deja, aceasta competitie ne arata ce inseamna fotbalul de calitate(cum ar zice romanul, de la mama lui) astfel ca parerea mea este ca nu vom ajunge prea curand la un nivel cat de cat apropiat ca nivel de fotbal.

Ca sa descriu putin meciul(incheiat cu victoria convigatoare a lui Liverpool, scor 4-0, si 5-0 adunand si prima mansa) pot spune ca a fost dominat in totalitate de echipa gazda, care beneficiind de tehnica si devotamentul unor jucatori precum Ryan Babel, Fernando Torres sau Steven Gerrard au reusit(impinsi de la spate si de celebrul public de pe Anfield) sa lase pentru al cincilea an consecutiv Real-ul in afara Europei inca din optimile de finala.

Echipa oaspete, a parut ca se misca intr-un alt scenariu de film, astfel ca fara portarul Iker Casillias, probabil scorul ar fi fost mult mai promitator. Iata si alte rezultate ale meciurilor disputate aseara :

- Bayern Munchen - Sporting Lisabona 7-1(5-0)
- Juventus - Chelsea 2-2(0-1)
- Panathinaikos - Villareal 1-2(1-1)

In seara aceasta se mai disputa:

- AS Roma - Arsenal(plecand de la 0-1 in tur)
- FC Barcelona - Olympique Lyon(plecand de la 1-1 in tur)
- FC Porto - Atletico Madrid(plecand de la 2-2 in tur)
- Manchester United - Inter Milano(plevand de la 0-0 in tur).

Astept cu nerabdare inca o noapte magica a fotbalului european de nivel inalt si nu pot decat sa sper ca intr-o zi, echipele romanesti vor fi privite cu tot respectul de catre europeni in fazele superioare ale Champions League...

De ce iubim femeile ?

Am ajuns in frumoasa zi de 8 martie(ziua tuturor femeilor, fetelor,mamelor, etc) care pare din punct de vedere atmosferic a nu fi chiar atat de frumoasa pe cat ii gasim descrierea,dar zicala "nu le poti avea pe toate" pare a se confirma din nou...


Cum ne-am obisnuit, primavara(cel putin calendaristica) corespunde cu aceste zile de 1, respectiv 8 martie. Dincolo de aspectul comercial si de celelalte aspecte pe care le stim cu totii, eu mi-am pus intrebarea,zic eu fireasca,(fiind un reprezentant al genului masculin) si vazand vineri seara un intersant film romantic(pe care il mai vazusem de vreo 2-3 ori, dar nu asta e important deoarece filmele care imi plac pur si simplu ador sa le revad de cate ori am chef) : DE CE IUBIM FEMEILE ???

Nu imi vine un raspuns complet pe moment, asa ca vreau sa mai descriu putin punctul meu de vedere, cat si filmul ca poate va intrebati despre ce film era vorba...Perceptia mea, cand vine vorba de genul feminin e urmatoarea : exista fete cu suflet si ratiune(si care le si folosesc) si restul de fete(pe care le putem imparti in numeroase alte categorii, dar mi-ar lua o groaza, asa ca mai bine ramane asa). De ce le iubim ? Pai in primul rand, fiind genul opus, e normal sa fim atrasi ca efectul magnetului de diametral opusul nostru(bine...acuma mai sunt si exceptii,dar nu despre asta abordez subiectul)...in al doilea rand sunt convins ca farmecul provine si din aseamanarile sau deosebirile(mai multe sau mai putine) dintre cele 2 genuri...un al treilea motiv cred ca il reprezinta sensibilitatea, afectiunea si celelalte calitati care pur si simplu definesc o fata(s-a mai depreciat sistemul acesta de valori si calitati, de asta ma refer in general la prima categorie) si nu in ultimul rand aspectul(atat interior, cat si exterior).

De asemenea eu mai cred ca sentimentul acesta profund mai provine si din descoperirea celuilalt, astfel ca de multe ori avem tentatia(uneori fara a ne da seama) sa judecam dupa aparenta, si sapand mai adanc sa descoperim ca de fapt nu este deloc asa. Cam despre asta era vorba in acel film vazut de mine(se numea "Ce-si doresc femeile", un titlu si o tema interesanta) in care protagonisti erau Mel Gibson si Helen Hunt. Initial totul se rezuma la un post la care cei doi aspirau de multa vreme si pe care Helen Hunt, alias Darcy Maguire i-l fura de sub nas lui Mel Gibson, alias Nick Marshall. Zvonurile despre eroina erau multe si rele, astfel ca Nick are tendinta sa le creada, influentat probabil si de esecul sau. Printr-o intamplare, el reuseste sa auda ce gandesc femeile(ce dar nepretuit...ar fi mult prea criminal daca ar fi real) si incet, incet o "sapa" pe Darcy. Cunoscandu-o mai de aproape se produce acel fenomen de care vorbeam eu mai devreme si se indragosteste de ea, in timp ce ii fura ideile. Timpul trece si "darul nepretuit" dispare, lucru neconfirmat de sentimentele lor, chiar daca slujba mai nou era a eroului. In final cei doi raman impreuna fara a mai conta aspectul material.

Interesant filmul(probabil de asta tot raman la fel de fascinat cand il vad ca si cum l-as vedea pentru prima oara), iar cand vine vorba de iubire...ramane la latitudinea noastra sa o facem reala !

Numai roman sa nu fi...

Am ales sa scriu putin despre un alt aspect al iubitei noastre tarisoare, chiar daca nu imi face nici cea mai mica placere sa vorbesc despre acest subiect...sistemul sanitar din Romania. Da...deja simt ca ma lasa orice fel de cuvant cand vine vorba despre acest lucru, dar incerc. Probabil va intrebati ce mi-a venit?...pai da, urasc acest sistem,spitalele si tot ce tine de ele(nu ma intrebati de ce, pur si simplu le urasc), iar cand vine vorba de cele din Romania, cu precadere mi se face scarba...

Am descoperit acum cateva zile ca am oarecare mici probleme de sanatate(sper sa nu fie grave, Doamne ajuta-ma sa trec cu bine si peste chestia asta !) si ca orice om normal m-am prezentat la medicul de familie...pana aici toate bune si frumoase...mai ales ca medicul meu de familie era plecat cu business-uri pe la Ploiesti si a trebuit sa ajung la Valeni. Am intrat in policlinica, sau cum i se spune acelei cladiri vechi, antice si de demult, care te ingrozeste pentru simplul fapt ca atunci cand te uiti la ea, te intrebi cam de cate ori o fi mai in varsta decat tine si realizezi cu stupoare ca aici se petrec zi de zi activitati cu pacienti. Era un peisaj cu accente sinistre(sau poate mi s-a parut mie, in fine), oameni ce erau cel mai probabil ganditori, ca sa zic asa, niste camere de primire intr-o stare...(nu gasesc un termen de descriere) si personalul spitalului, care probabil satul de atata masa de multime pe care o vede zilnic, isi facea plictisit datoria de zi cu zi...

Sper sa fie totul bine, sa nu am ceva grav...cat despre starea sistemului sanitar...cred ca mai degraba te imbolnavesti cand ai de-a face cu el...sa ne fereasca Domnul de tangente cu acesta...ne mai citim;)...

Tara tradatorilor

Am inceput(fara sa vreau si imi pare rau uneori, dar asta e viata) sa ma simt din ce in mai strain de tara asta. Motivele cred ca nu sunt prea greu de banuit. O sa va spun eu cateva dintre ele...sa incep cu autoritatile care fac tot posibilul sa ne fure si sa ne determine sa ne lasam de actiunile drepte doar pentru simplul fapt ca nu avem sanse prea mari de reusita chiar daca avem dreptate(pentru ca nu avem bani...un adevar sumbru...doar cei fara probleme financiare se bucura automat si de lipsa celorlalte probleme ale tarii) ; sa continui cu politicienii care sunt mereu de o vreme aceiasi si care mint in continuare si promit marea cu sarea si isi aduc aminte de cetatenii platitori de impozite doar in preajma alegerilor(marind aparent cate ceva insignifiant, care da impresia de: "uite bah...au facut si ei ceva"...in realitate nu se cunoaste pentru ca tara e in picaj si oricum va urma un val de scumpiri la scurt timp dupa...), apoi cu oamenii mai "maturi" care prinzand celalalt regim au ramas cu aceeasi mentalitate de lemn(majoritatea) si nu in ultimul rand generatia tanara(nu toti, o parte, formata din cocalari, "emoroizi", ca sa folosesc un citat al unei prietene, manelisti, "dive infantile" si smecheri aroganti).

Aud din ce in ce mai mult de diferite cazuri, care ne fac de ras ca natiune, ne limiteaza posibilitatile pe plan extern(mai ales noua tinerilor "normali", care inca mai speram la mai bine pentru generatiile urmatoare si care mai mult ca sigur ne dorim, inclusiv eu, sa prindem o sansa buna de a evolua intr-o tara mai dezvoltata deoarece patria noastra se prabuseste din ce in ce daca vom continua asa), iar aceste lucruri se rasfrang tot asupra noastra celor care ne dorim o viata cinstita si legala.

Dar cum la noi in tara este oricum, dar numai spirit national, legi respectate si interes national nu, ne intalnim cu tot felul de povesti...probabil ati auzit si voi de acest "luptator al intereselor Romaniei", Floricel Achim, care dispunand de niste secrete de stat(care in teorie trebuiau sa nu paraseasca tara) ne "fraterniza" de 4 ani cu alte popoare prin "mancatorie". Si acum vine intrebarea logica : Chiar nu l-a obervat nimeni???...parerea mea e ca oricum chiar daca l-ar fi observat cineva, acel cineva era momit si el de gustul banilor primiti in schimb(si asa putini)...A doua intrebare : SRI-ul ala sau cum se numesc baietii aia care se presupune ca lucreaza pentru ca secretele tarii sa fie pastrate in taina pe meleagurile autohtone ce au facut timp de 4 ani cand pe noi ne asigura ca asculta telefoanele de maxima importanta si citesc mailurile si alte mesaje si corespondente???...Raspuns...nimic...si dau pariu ca stiau de ce se intampla dar na...

Colac peste pupaza, ca si cum nu era deja de ajuns cata rusine pe capul nostru, vine un comunicat de presa in care ni se aduce la cunostiinta ca autoritatile romane stiau de acest aspect(CE FACEAU MAH???) doar ca au lasat intentionat sa continue show-ul pentru a furniza informatii eronate(sunt curios...astia ne cred retardati mintal???...ne mint permanent si s-au invatat cu minciuna atat de mult incat se minte la un nivel inalt, dar chiar asa???)...DOAMNE IN CE TARA TRAIM...!!!...degeaba trecutul cu umbrele lui Burebista, Decebal, Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, Iancu de Hunedoara, Mihai Vitezul si ceilalti domni care ne-au facut mandri ca suntem romani si-au dat viata pe terenul de batalie numai ca sa fim independenti, cand acum cativa dintre cei care se simt importanti in tara asta fac tot ce pot ca sa ne vanda nationalitatea...

Ce pot sa mai zic...sunt bulversat si ma simt din nou ca si Bitza "un strain in tara mea". Inchei cu niste versuri care ar trebui sa le stim toti...

"Vrei bani, banii n-o sa cada degeaba din cer
Vrei prieteni, invata sa vorbesti sincer,
Vrei respect, invata sa respecti, sa oferi,
Tre' sa meriti tot ce ai, sa castigi nu sa ceri..."

S-au intors actorii

Dupa o binemeritata pauza competitionala, presarata de stiri care mai de care mai picante, de cantonamente prin diferite locatii sau de transferuri asteptate sau mai putin asteptate, s-a intors(in sfarsit...nu ca am duce dorul unui fotbal de calitate la noi in tara,pentru ca mai avem mult de lucrat pentru a ajunge la nivelul fotbalului din Europa) returul(sau ce a mai ramas din el, ca 2 etape se jucasera deja din decembrie) Ligii I.

Sa mentionez, pentru frumusetea postului, ca acum o saptamana s-au jucat si meciuri in care calitatea fotbalului este una la nivel inalt(Champions League). Din nefericire pentru noi, chiar daca parem a ne descurca in aceasta competitie(macar in faza grupelor) suntem pe final adusi pe pamant de "magicienii" de la echipe precum Manchester United, Chelsea, Arsenal, Liverpool, Real Madrid, Barcelona, AC Milan...(si lista poate continua cu actualele forte ale Europei).


Revenind la "oile noastre"(nu am spus intamplator acest lucru) vreau sa vorbesc putin inainte de a comenta etapa care tocmai s-a incheiat despre echipa mea de suflet. Probabil stiti si daca nu, veti afla ca eu sunt un mare fan al echipei Rapid Bucuresti de ceva vreme. Poate va intrebati de ce am ales aceasta echipa in topul preferintelor mele?...Buna intrebare...cred ca se intampla prin 2002 cand am vizionat(pe atunci fiind fan Astra Ploiesti) o finala de Cupa Romaniei dintre Dinamo Bucuresti si Rapid Bucuresti incheiata cu victoria Giulestenilor. Mi-a placut atat de mult stilul de joc, atmosfera creata de Legione Granata si jucatorii, ce dadeau totul pe teren incat am ramas un fan(fanii adevarati tin cu echipa si la bine si la greu). A urmat titlul din 2003, repriza a doua a meciului cu Anderlecht Bruxelles, care ne-a despartit de prima calificare a unei echipe romanesti in grupele Champions League, iar in 2005, cea mai mare performanta in cadrul cupei Uefa(sfertul ghinionist cu Steaua, cand aceasta s-a calificat dupa un 1-1 pe Giulesti si 0-0 pe Lia Manoliu) , dar si lupta pana in ultima etapa pentru adjudecarea titlului cu aceeasi echipa...A urmat castigarea consecutiva a Cupei Romaniei in 2006 si 2007(pentru toate aceste performante , noi, fanii, ii vom fi recunoscatori mereu lui Razvan Lucescu).
In momentul actual, echipa este intr-o criza financiara fara precedent, speculandu-se ca este in pragul falimentului datorita neintelegerilor dintre George Copos si Fathi Taher...(si nu mai zic nimic pentru ca sunt prea multe de zis). Ca in fiecare an, este concurenta la titlu, chiar daca acum pare oarecum departe acest vis pe care Torcida Visinie nu l-a mai trait de 6 ani...Si acum sa vedem cateva din rezultatele etapei...:
Poli Iasi - Univ. Craiova 1-0
Steaua - SC Vaslui 1-1
FC Timisoara - FC arges 2-1
Unirea Urziceni - FC Brasov 0-0
Gloria Bistrita - Rapid 1-3
CFR Cluj - CS Otopeni 1-0
Dinamo - Pandurii - 3-0
In urma acestei etape, in frunte se mentine liderul Dinamo(speram ca nu prea mult:))...cu 38 p), urmata de Unirea Urziceni(35 p), FC Timisoara si CFR Cluj(cate 32 p), Rapid(31 p) si Steaua(30 p). La polul opus se gasesc echipe precum Poli iasi(19 p), Gaz Metan(15 p), CS Otopeni(9 p) sau Gloria Buzau( 3 p).
In final nu pot sa sper decat ca spectacolul Ligii I sa fie din ce in ce mai la el acasa cum s-ar spune si nu in ultimul rand..."Urla de fericire, si zambeste cand esti trist, fii intotdeauna mandru ca esti rapidist" !!!